Planurile Americii pentru hegemonia mondială. Studiu
50 Lei

Solicita voucher

RO

Planurile Americii pentru hegemonia mondială. Studiu

Autor:     Calistrat M. Atudorei

Editie 2020
1 volume
434 pagini
Editura: ePublishers
ISBN: 978-606-716-801-3
Aceasta este prima carte scrisă vreodată în România, de către un român, în limba română, cu privire la istoria Statelor Unite, atât internă, cât și internațională. Lucrarea descrie destinul evolutiv în direcția superputerii hegemonice pe care l-⁠⁠a parcurs America până în zilele noastre. Salutăm apariția ei. Autorul merită admirația noastră pentru efortul său îndrăzneț, neobosit și erudit. Cu umbre și lumini, mai ales cu umbre, cartea ne relatează mai degrabă într-⁠⁠o manieră critică o poveste a ascensiunii și declinului unuia dintre cele mai mari imperii care au existat până acum. Este cu siguranță cel mai proeminent imperiu cunoscut, cel puțin din timpul vieții noastre. Dar, așa cum ne dezvăluie rezumatele statistice și documentele Congresului SUA, dintre toate imperiile, este și cel mai dependent de un lung și continuu intervenționism militar în fiecare colț al lumii. La începutul studiului său autorul enumeră și examinează îndeaproape evoluția pe parcursul a aproape un secol a principiilor și doctrinelor încorporate în politica externă americană. Vedem o combinație între diplomație și război și aproape întotdeauna acesta din urmă a fost câștigător. Lucrarea evocă excepționalismul american, Doctrina Monroe, diplomația lui Teddy Roosevelt de tipul „Vorbește politicos, dar ține o bâtă mare”, idiomul strategic „Show-⁠⁠the-⁠⁠Flag” („arată-⁠⁠ți puterea”), diplomația de tip „Gunboat” (politică agresivă impicită sau explicită), doctrinele Truman și Reagan, Teoria Domino-⁠⁠ului, Proiectul neoconservator pentru un Nou Secol American, Doctrina lui Bush Jr., a războaielor preventive etc. Apoi, citând surse americane de înaltă calificare, autorul șochează cititorul indicând că „SUA nu mai este un stat cu adevărat democratic, ci unul condus de o oligarhie, de o «Elită» care nu mai reprezintă voința poporului american”. Atudorei evidențiază de asemenea, cu argumente logice, existența în Statele Unite a „complexului militar-⁠⁠industrial”, a Statului Subteran (Deep State), a cartelului financiar-⁠⁠bancar etc. Lucrarea dezvăluie o America în zona amurgului, condusă prin planuri și entități secrete care controlează strict instituțiile globale, războaiele și neocolonialismul din Orientul Mijlociu, din America Latină și din Europa de Est. Autorul descrie cei 75 de ani de confruntare a Statelor Unite cu Uniunea Sovietică / Federația Rusă, punctând strategiile americane incisive și aproape nelimitat bugetate. Practic, în cartea sa domnul Atudorei expune un lanț perpetuu de nelegiuiri istorice având America drept inițiator: America dependentă de militarism; un militarism dependent de agresiune, război și supremație imperială; un șir practic neîntrerupt a 240 de ani de războaie americane care au condus la milioane de victime; milioane de victime uitate de o mașină de propagandă dependentă de falsitate, înșelăciune și minciună, care numește invaziile, loviturile de stat și bombardamentele aeriene ca fiind „intervenții umanitare” aducătoare pace, libertate și democrație... O stranie coincidență m-⁠⁠a frapat întrucât cartea domnului Atudorei a apărut împreună cu o izbucnire de voci ale unor personalități reputate care deplâng sau își exprimă indiferența față de ceea ce politicienii, universitățile și mass-⁠⁠media numesc „ascensiunea și declinul hegemoniei americane”. Așa cum am menționat, spiritul acestei cărți fiind unul preponderent critic, această coincidență m-⁠⁠a impresionat cu adevărat, și asta pe bună dreptate. Trista „misiune de constatare a faptelor” întreprinsă de domnul Atudorei este susținută în mod constant, de o – să o numim așa – „misiune de găsire a concluziilor și soluțiilor” a experților menționați mai sus. Unii consideră răspicat că excepționalismul american ar trebui, din punct de vedere al puterii sale economice și militare, să se concentreze pe o împărtășire a bunurilor publice globale, și în special să împartă „puterea” cu ceilalți. / Radu Toma /

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 >> 
0722 486 361
ibooksquare@ibooksquare.ro
Sos. Colentina, nr. 21, sector 2, Bucuresti, Romania
Procesare