101 poeme. Antologie lirică
10 Lei
10 Lei

Solicita voucher

RO

101 poeme. Antologie lirică

Autor:     Vasile Poenaru

Editie 2016
1 volume
182 pagini
Editura: eLiteratura
ISBN: 978-606-700-813-5
Despre poetul Vasile Poenaru s-ar putea face un studiu de caz, în coordonatele ocultate de convenţii, relativisme, dar şi de psiho-fixaţii canonice, să le zic aşa, ale arealului nostru literar. Astfel, după un debut de-a dreptul fulminant în anii 70 ai secolului trecut – dacă ne gândim că prima carte i s-a publicat la vârsta de 14 ani, iar cea de-a doua după doi ani , la o cunoscută editură de atunci, Albatros – când junele autor era prezentat ca vorbind în versurile sale ,,despre viaţă şi despre moarte (...) cu o gravitate şi un fior pe care numai atingerea aripii miraculoase a poeziei adevărate le poate da” (Petre Ghelmez), evoluţia ulterioară a poetului născut în Miloşeştii Ialomiţei a cunoscut meandre, sincope şi rugozităţi acide ale receptivităţilor critice. Am putea invoca aici, poate, parafrazându-l, arhiuzitatul adagiu ,,igno(e)rare humanum est”, însă doar aşa, ca pe un ,,analgezic” conjunctural. [...] În fine, ce pot să mai spun decât că – în acest areal literar românesc care seamănă izbitor cu cel politicesc – poetul Vasile Poenaru este un mare nedreptăţit, pe care cititorii oneşti, dacă ar ajunge, sau ar vrea să îi citească volumele de poezie, l-ar preţui la adevărata sa valoare... ALEXANDRU SFÂRLEA

33 Lei
Nou
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 >> 
0722 486 361
ibooksquare@ibooksquare.ro
Sos. Colentina, nr. 21, sector 2, Bucuresti, Romania
Procesare