Vrei să fii mireasă la nunta mea? Roman
18 Lei

Solicita voucher

Nou
RO

Vrei să fii mireasă la nunta mea? Roman

Autor:     Magda Bălănescu

Editie 2019
1 volume
129 pagini
Editura: WWW.CORESI.NET
ISBN: 978-606-996-330-2
Ce ar trebui să facă un tânăr, dacă îi e dor de iubita lui, pe care nu a mai văzut-⁠⁠o de mult timp? Logic ar fi… să o caute, desigur. Şi să-⁠i spună motivul: că îi e foarte dor de ea, că o iubeşte enorm, că… etc. Acum este exact un an de când nu am mai văzut-⁠o. Ah, da, trebuie să-⁠i mai spun şi de ce am părăsit-⁠o. Dar sunt sigur că nu mă va crede. Ați simțit vreodată frica aceea imensă, când realizezi că vei pierde pentru totdeauna femeia pe care o iubești ca un nebun? E ca o frică de nedescris, ce te înfioară în tot corpul, te paralizează, te face să simți că înnebunești, că ești mort din timpul vieții, dar vei fi condamnat la eternitatea unei pedepse sufletești cumplite, dureroase… că prăpastia în care vei cădea infinit și vertiginos este fără fund și toate astea sunt doar din vina ta… căci te-⁠ai jucat ca un prost cu două destine… Este o frică greu de explicat, ce îți îngheață fiecare celulă din corp și din suflet, când realizezi deodată, aproape cu groază, că realitatea e cât se poate de cruntă și nu se mai poate face nimic… că ai pierdut tot sensul vieții, rostul pe pământ, jumă­tatea hărăzită… Pentru că pe ființa inegalabilă în lume, care era crezul exis­tenței tale, ai lăsat-o să plece, într-un moment de incon­știență, prostie… sau hazardul s-a împiedicat la o răscruce a sorții… Frica asta te sperie, te inundă, te înghite ca nisipurile mișcătoare, simți că te sufoci. Când pierzi iubirea, simți că mori. Dar de fapt trăiești în continuare, pentru a iubi doar tu. Ce poate fi mai dureros? O poveste de iubire netrăită până la capăt. Ipocrizia are unitate de măsură? Dacă m-⁠ar considera un idiot, ar fi un privilegiu pentru mine, căci ar însemna că am un statut în ochii ei. Dar am mari şanse să fiu un nimeni pentru ea...

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 >> 
0722 486 361
ibooksquare@ibooksquare.ro
Sos. Colentina, nr. 21, sector 2, Bucuresti, Romania
Procesare