Turnul nebunilor. Roman

Editura: eLiteratura
Invitându-ne în interiorul acestei lumi dantești răsturnate spre cer, Ștefan Dimitriu ne avetizează întocmai ca „divinul”, „lăsați orice speranță, voi, ce intrați”, deoarece, în imaginea sa, aici nimic nu se poate schimba sau îndrepta în bine. De fapt, prin extensie, „Turnul” adună toate relele societății pre și post revoluționare cu o intensitate care o fac reprezentativă pentru efortul de diagnosticare. Problema esențială, i se pare autorului, este cea a calității umane. Fără a anatemiza totul, se află și personaje inteligente și inteligibile, unele cu un scut moral protector, oamenii instituției aleși și formați de-a lungul anilor s-au instalat în carapacea unui conformism considerat sursa tuturor problemelor născătoare de imagine pentru instituție. Inapetența și aroganța, obtuzitatea și lașitatea, predominanța interesului personal se asociază structural cu incompetența profesională și moralitatea vicioasă. Monumente de prostie și răutate sunt sintetizate în carte de un șef de departament care, ascultând un chinez vorbind, face o criză de personalitate cu privire la traducerea textului. Când realizatorul îi atrage atenția că respectivul nu vorbește în chineză, ci în engleză, șefulețul se retrage ca un criminal, nerecunoscând impostura. Scena îmi amintește de mustrarea adresată unui conducător de mare cotidian, care se încumetase să scrie o „laudă” și o făcuse atât de prost, încât mai-marii lui îl admonestaseră într-o adunare internă: „Ce, măi tovarășe, noi te-am pus în fruntea ziarului ca să scrii?” Lucrul cel mai preocupant pentru autor și marele semn de întrebare pe care îl pune cartea sunt acelea că vechii oameni, rotiți de la un etaj la altul, se află din nou în fruntea bucatelor, mai preocupați ca oricând să se chivernisească în văzul lumii, fără scrupule și fără teamă de replică. Nebunii de dinainte, oarecum ținuți în cușcă de regulile totalitatre, au ieșit nestingheriți pe piața micului ecran, fac politică în partide sau parlament, înjură și amenință pe față, se lasă mituiți și, mai ales unii din ei, se află temeinic încadrați în structurile de tip mafiot. Prezentând toată această colcăială subumană, în care foștii și actualii adevărați profesioniști se află permanent în minoritate sau defensivă în fața „învârtiților” și profitorilor dintotdeauna, de care instituția nu a dus și nu duce lipsă, scriitorul se instituie ca instanță publică chemată să participe la demolarea structurilor trecute, refăcute, în pripă, după revoluție. Romanul spune lucrurilor pe nume despre fața și actuala stare a instituției, instrument docil dintotdeauna al Puterii, unul din pilonii acesteia, un Turn Babel care se mișcă după cum bat vânturile intereselor. Fiind o carte prea adevărată, care mai mult ridică probleme decât le analizează, care-și propune mai ales schițe de portret, multe demne de un insectar al lumii actuale decât caractere de orice fel, cartea lui Ștefan Dimitriu Turnul nebunilor se cere mai puțin comentată din perspectiva mijloacelor literare, esențiale și productive pentru ansamblul romanului, cât prin natura sa participativă, de mărturie a unui participant la facerea și scrierea istoriei acestui timp, contribuție esențială care, din păcate, își trimite în neființă tocmai pe cei mai buni, pe cei mai drepți, însetați să cunoască adevărurile revoluției. Să fie oare căutarea adevărului cauzatoare, pe mai departe, de moarte? (Emil Vasilescu, Revista bibliotecilor, 1995)