Popescu E. Napoleon. Roman. Volumul 3

Editura: eLiteratura
Ca să-⁠şi facă ordine în toate gândurile sale, Napoleon E. Popescu se hotărăşte să scrie. Deocam­dată, numai în mintea sa. Pentru că, nu-⁠i aşa?, „scrisul te ajută să alegi binele de rău, aşa cum te ajută nuiaua să alegi oile mulse de cele nemulse”. El îşi mărtu­riseşte cu nevinovăţie modelul: „Amintirile lui Ion Creangă mi-⁠au plăcut atât de mult, încât le-⁠am mai scris şi eu o dată. Prea multe n-⁠am modificat, fiindcă nu aveam ce. Dar a apucat să zică el întâi.” [...] Oamenii de meserie vor găsi în cartea lui Ştefan Goanţă un teren mănos de explorare privind „arta proza­torilor români”, pentru a duce mai departe, cu izbânzile certe ale prezentului, faimosul studiu al profesorului Tudor Vianu. Se pot face comunicări academice, se pot analiza numeroase aspecte, de cons­trucţie sau de fond, se pot elabora teze de doctorat având ca obiect de studiu această impresionantă carte. În ce ne priveşte, am scris rândurile de faţă fără intenţia de a face o cronică literară (nici nu avem această calificare!), ci cu aceea de a aduce un elogiu de cititor unei cărţi excepţionale, scrise parcă anume pentru noi, cititorii, şi nu pentru mode, frustrări, orgolii deşarte ori false ierarhii. Ceea ce pentru criticii literari dăruiţi şi oneşti nu poate fi decât dovada certă a valorii sale indiscutabile. /Ştefan Dimitriu/