Care eşti, mă, de la Bălăciţa? Jurnal de toamnă

Editura: eLiteratura
Un sat pierdut în Câmpia Desnăţuiului. Desnăţuiul, el însuşi, un pârâu pierdut între Câmpia Dunării şi dealurile care urcă spre Motru, spre Oltenia de nord. Satul din plasa Brabova în anii ’50, satul mutat în raionul Vânju Mare, regiunea Oltenia, după noi împărţiri administrative. Bălăciţa, lumea mea de naştere şi de neuitare, cea venind, aşa decretez eu, din numele domniţei Bălaşa Brâncoveanu, satul meu minunat, cu veri toride şi ierni grele până la sufocare, cu toamne mocirloase pe care le-am trecut cu cizme de cauciuc, cu primăveri minunate, explozii de flori de măr şi de cais, lumină care-mi schimba sângele şi visele. Un sat cu oamenii lui. Pe care îi cunoşteam după viaţă şi poreclă, pe care i-am iubit şi i-am urât, cum au fost întâmplările. Un loc în care, acum, când scriu, nu mai pot recunoaşte nimic. M-a uitat pentru că am plecat, i-a uitat pe toţi ai mei pentru că au murit, nimeni nu are nevoie de amintiri. Eu, însă, îl aduc înapoi, cu dragoste, eu, însă, îmi explic şi îmi apăr viaţa prin el, prin toate poveştile care mă leagă acolo, la un ţărm niciodată străin. Eu sunt de la Bălăciţa. Nu e o Arcadie, ştiu, dar e un Rai al vieţii mele, fără niciun fel de explicaţie. Eu, mă, sunt de la Bălăciţa şi asta este povestea mea… Autorul